DE CE TRAIESC?

Astazi am fost intrebata de ce traiesc. In prima faza am fost tentata sa raspund ceva in sictir, de genul “d-aia”. Apoi m-am gandit ca   intrebarea are o anumita profunzime si ca merita un raspuns mai bun de atata. Acum ar trebui sa fac o insiruire de motive pentru care traiesc. Dar nu le pot gasi. Traiesc pentru ca m-am nascut, pentru ca mi s-a dat sansa la viata. Si pentru ca acestei  sanse merita sa i se dea atentie si respect. Traiesc pentru ca respir. Traiesc pentru ca gandesc, deci exist. Clisee ieftine… Mda.
     Recunosc. Nu stiu de ce traiesc. Stiu insa in schimb pentru ce traiesc. Poate intrebarea a fost pusa eronat „de ce?”. Traiesc pentru mine insami, pentru familia mea si pentru prietenii mei. Poate un sinucigas care renunta in ultimul moment la actul fatal ar putea raspunde mai corect si mai sincer  la intrebarea asta. Eu imi pot da doar cu presupusul.
    De ce traiesc? Pentru ca iubesc viata! Pentru ca desi are destule neajunsuri . am si momente in care ma simt implinita….Pentru ca sunt atatea lucruri pe care le-am facut si care mi-au adus bucurii….Pentru ca am cunoscut oameni si animalute care mi-au daruit sprijinul si afectiunea lor si m-au ajutat sa merg mai departe cand viata nu a fost lejera… Pentru ca sunt atatea lucruri si fapte care mi-au adus bucurii…Pentru ca sunt atatea lucruri pe care nu le-am facut, locuri pe care nu le-am vazut si oameni pe care inca nu ii cunosc…si vreau sa am timpul necesar pentru asta. Pentru ca atunci cand ai conditiile necesare, viata e frumoasa! Si nu in ultimul rand, deoarece instinctul de conservare primeaza.
       Voi de ce traiti?