DE CE TRAIESC?

Astazi am fost intrebata de ce traiesc. In prima faza am fost tentata sa raspund ceva in sictir, de genul “d-aia”. Apoi m-am gandit ca   intrebarea are o anumita profunzime si ca merita un raspuns mai bun de atata. Acum ar trebui sa fac o insiruire de motive pentru care traiesc. Dar nu le pot gasi. Traiesc pentru ca m-am nascut, pentru ca mi s-a dat sansa la viata. Si pentru ca acestei  sanse merita sa i se dea atentie si respect. Traiesc pentru ca respir. Traiesc pentru ca gandesc, deci exist. Clisee ieftine… Mda.
     Recunosc. Nu stiu de ce traiesc. Stiu insa in schimb pentru ce traiesc. Poate intrebarea a fost pusa eronat „de ce?”. Traiesc pentru mine insami, pentru familia mea si pentru prietenii mei. Poate un sinucigas care renunta in ultimul moment la actul fatal ar putea raspunde mai corect si mai sincer  la intrebarea asta. Eu imi pot da doar cu presupusul.
    De ce traiesc? Pentru ca iubesc viata! Pentru ca desi are destule neajunsuri . am si momente in care ma simt implinita….Pentru ca sunt atatea lucruri pe care le-am facut si care mi-au adus bucurii….Pentru ca am cunoscut oameni si animalute care mi-au daruit sprijinul si afectiunea lor si m-au ajutat sa merg mai departe cand viata nu a fost lejera… Pentru ca sunt atatea lucruri si fapte care mi-au adus bucurii…Pentru ca sunt atatea lucruri pe care nu le-am facut, locuri pe care nu le-am vazut si oameni pe care inca nu ii cunosc…si vreau sa am timpul necesar pentru asta. Pentru ca atunci cand ai conditiile necesare, viata e frumoasa! Si nu in ultimul rand, deoarece instinctul de conservare primeaza.
       Voi de ce traiti?

IUBIREA ADEVARATA

 Se canta despre ea…se scriu poezii si romane… Dar stim noi ce inseamna cu adevarat iubirea? Pentru majoritatea inseamna sa stai langa aceea persoana la bine si la rau ( similar contractului de casnicie ) sau sa ii respiri in ceafa acelei persoane pana o sufoci. Inseamna asta iubire adevarata? Dar daca aceea persoana la un moment dat isi gaseste pe altcineva? In acel moment aceea iubire se tranforma in ura si dispret. In acelasi timp majoritatea se agata de trecut si implora sa revina totul la asa zisul normal. Ce inseamna iubirea? Unde s-a dus ? Asa repede a fugit si s-a ascuns sub invelisul urii? Inseamna ca nu ai iubit cu adevarat. Pentru mine iubirea adevarata nu inseamna sa fii cu cineva pana cand moartea va va desparti, ci sa fii capabil(a) sa ii dai aceea libertate si sa te poti bucura sincer ca el e fericit cu alta. Poate ai sa te gandesti uneori ca ar fi mai fericit cu tine…dar sa poti sa te bucuri pentru el ca si-a gasit fericirea cu alta. Cati suntem capabili de iubire adevarata? Care consta nu in a fi fericit cu cineva, ci a te bucura cand el e fericit , chiar daca cu alta…

COPY-PASTE

Sunt un singuratic. Asa ca nu ma astept sa primesc multe mesaje de sarbatori. Cand aud taraitul telefonului, semn ca am primit SMS, ma simt ca un copil xare isi vede cadoul sub brad in dimineata de Craciun. Se grabeste sa il deschida. Rupe ambalajul si scotoceste inauntru, asteptand sa gaseasca ceva de mult dorit. Si apoi stupoare si dezamagire. Aceeasi masinuta sau papusa, la fel ca anii trecuti. Asa sunt si mesajele de sarbatori. Foarte inventive si poetice. Dar in acelasi timp, reci si formale. Parca sunt contracte de afaceri. Nu au suflet., nici personalitate. Sunt cuvinte frumoase care suna bine, dar nu au nici un ecou. Nu transmit nici un sentiment. La fel ca intr-un act oficial, expedintorii se semneaza, de preferinta cu nume si prenume. Presupunand ca nu e vorba de un necunoscut care a facut rost de numele tau de telefon, ceilalti de ce se mai semneaza? Doar exista in agenda de telefon…
  Curand telefoanele vor deveni si mai performante, astfel incat vor semna cu nume si prenume in locul nostru, vor prezenta CNP-ul, amprenta si codul genetic. Sa nu existe dubii asupra destinatarului. Tinand cont ca toate SMS-urile sunt la indigo, o penurie de vorbe rasuflate…probabil ca amprentele si metodele biometrice vor fi singura solutie sa idetificam mesagerul.
  O cunostinta mi-a trimis un SMS atat de lung incat l-am primit fractionat in 3 parti. A delirat poetic si alcoolic despre toate bunele si relele din lume, despre caldura din case si sa nu las usa deschisa (e criza deah) (dar macar geamul pot deschide sa aerisesc din cand in cand?). Si dupa juma de roman siropos si neinspirat, s-a semnat cu nume si prenume. O fi presupus ca nu imi functioneaza agenda… In alta ordine de idei, in locul unui SMS kilometric si probabil trimis la toti din memoria telefonului, nu ar fi fost mai simplu si mai sincer sa scrie doua randuri din suflet adresate doar persoanei in cauza? Acelasi mesaj xeroxat si trimis la 100 persoane…este economie de timp. Dar pentru cei dragi nu merita macar putin efort?

SPATIUL VIRTUAL

Traim intr-o epoca informatizata. Nu ca ar fi ceva rau in asta…Are utilitatile ei. Dar pe masura ce avem tot mai multi acces la calculatoare uitam sa fim oameni. Multi au ajuns sa traiasca intr-o lume virtuala in care messul, diverse chaturi si telefonul au inlocuit comonicarea fata in fata. De ce sa iesi din casa si sa te eliberezi de protectia oferita de un ecran si cabluri optice ? Sunt multi oameni care se plang ca sunt singuri si isi cauta prieteni si iubiti virtuali si apoi tot ei se plang ca nu gasesc ceea ce cauta. Sunt ei siguri ca in spatiul virtual se gaseste afectiune si intelegere reala? Nu poti baga mana in foc pentru cei de langa tine, insa acorzi incredere totala unui strain ascuns sub un id si din spatele unui monitor ? Comoditate sau lipsa de timp liber….astea sunt scuzele cele mai frecvente. Dar o prietenie sau relatie nu e niciodata comoda cu adevarat si necesita timp . Cum spera unii sau unele sa aiba o relatie daca nu ii acorda grija si timp? Traim intr-un spatiu virtual in care consideram ca prietenia sau iubirea se gasesc on-line , la fel ca o pereche de pantofi sau o carte cumparata de pe un site. Uitam sa mai purtam o discutie. Ne exprimam monosilabic si folosind figurine idioate…Am uitat sa privim oamenii in ochi si sa interactionam social. Ne inchipuim ca daca avem 1000 conturi pe diverse site-uri numite retele de socializare si daca avem o lista de asa zisi prieteni virtuali suntem sociabili si iubiti. Cu toate astea tot noi ne plangem ca nu gasim iubiri sau prieteni . Avem pretentia ca spatiul virtual sa ne ofere sentimente, dar nu realizam adevarul. Am ajuns robotizati si prin urmare ….sa ne comportam ca atare. Robotii nu rad si nu plang niciodata…

CAT SA FIE ??!

  Fusei azi la piata. Sa cumpar rosii si alte minuni din astea din gradini hranite cu chimicale si hormoni, mai rau ca un porc pus la ingrasat pentru Craciun. Ma plimb printre tarabe, cu o solemnitate demna de adoptat la vizita la Louvre. Ma uit la preturile afisate care ma fac sa cred ca sunt la magazinul de unde isi fac cumparaturile Bill Gates, Rockefeller si Columbeanu. Ma proptesc la o distinsa doamna care printre alte vegetale, vindea rosii. Imi anunt prezenta sonor zicand ca vreau rosii. Ma intreaba : ‘Cat sa fie ?’ . In traducere pentru cei care cumpara de la mall si nu cunosc vocabularul din zona piatetelor asta reprezinta cantitatea….adica cate kile vrei sa iei. De preferinta , vreo  doua trei minim, daca se poate sa iei tot hectaru. Ii raspund ca nu stiu ce cantitate vreau, ca vedem asta la cantar. Si ma apuc sa culeg rosiile cu entuziasm. Daca nu am avut gradina si latifundii, am ramas asa cu o nostalgie sa culeg si eu roadele pamantului cu propria manuta. Entuziasmul meu este intrecut de al individei, care avand mai mult antrenament la muncile astea incepe sa bage  rosii in punga, de parca faceam aprovizionare pentru un intreg judet calamitat. Ma otaresc nitel si ii zic ca vreau eu sa imi aleg, ca deah am asa o iubire pentru munca manuala si nu ma pot manifesta decat aici. Madam de colo : ‘Aici nu este pe alese !’ . Ii replic ca is banii mei si eu decid ce vreau sa cumpar cu ei. Ea uita ca nu se afla la sectia de politie la interogatoriu si se se jura  pe toti sfintii ca nu imi baga ea mana in portofel sa imi ia banii. Asa ca o anunt ca nu iau nimic si o las revoltata cu plasa in mana. M-am dus si am luat din alta parte de la o tanti draguta care m-a lasat sa culeg eu rosiile, si ardeii, si castravetii…si care au un gust mai bun pentru ca au fost alesi de mine pe baza profundelor sentimente de iubire la prima vedere (vegetalofilie). Ce nu inteleg eu este de ce acum cand este criza si lumea nu se inghesuie sa cumpere la preturi umflate cu pompa, unii refuza sa vanda, chiar daca se gaseste vreun doritor. Ba te mai trateaza de parca ti-ar face vreo favoare. Nu se uita  in jur sa vada ca mai sunt 30 de persoane care vand aceleasi lucruri si care ofera ceva mai mult decat un hai sictir.

DEDICATIE PENTRU CEI SAU CELE CARORA LE PLACE SA ZDRANGANE

  Nu stiu daca este un fenomen pe scara larga, desi sunt opt etaje …Eu zic ca este doar ghinion. Daca este al meu sau al intregului popor, asta nu ma face sa ma simt mai bine. Si are un fenomen ciclic, asemanator varcolacilor sau criminalilor in serie, dar nu ii gasesc nici o motivatie reala sau fictiva. In fiecare sambata la 10 jumate dimineata cu eroare de 10-15 minute suna cineva la usa. DA ! Recunosc ca o data a fost vina mea…facusem piscina in bucatarie.Dar cum nu e hobby-ul meu sa ma joc cu robinetele, ma indoiesc ca ma suna vecina de jos …eventual cu scop profilactic. E bine sa stii ca te mai cauta cineva.Dar ce te faci cand toti cei care stiu adresa ta se feresc sa sune la usa sau la telefon la ore matinale pentru a nu starni monstrul adormit ? Deci cine suna ? Inainte nu aveam interfon, asa ca era cale libera la toate personajele care se credeau ceas desteptator. Acum s-a pus interfon si tot nu am scapat de admiratori nedoriti. De obicei, nu ma obosesc sa ma uit pe vizor sa vad cine e individul. O singura data mi-a dat ghes curiozitatea sa ma benoclez. Ma tarasc alene la usa, de adormita ce eram nu nimeresc cu ochiul in lentila si ma holbam la lemnul usii mirandu-ma de ce este asa intuneric pe palier. Am un moment de inspiratie si ma reorientez. La usa…nimeni. Uit ca nu sunt in pat si am un moment de atipire, dupa care privesc in gol pe hol. Dupa cateva secunde apare un individ alene si trece de usa mea. Apoi, parca amintindu-si ceva, face doi pasi inapoi si imi tortureaza soneria. Se indreapta spre iesire, uitandu-se in urma si sperand sa deschid usa…Cine sunt obscurii astia matinali carora le place sunetul soneriei mele ? Eu deja am dezvoltat reflexe asemanatoare cu cainii lui Pavlov, singura diferenta fiind aceea ca in loc sa salivez, imi vine sa musc. Si nu e prea tarziu. Stiu ca nu o sa intarzie nici saptamana viitoare …

VISEZ

   Visez la o mansarda romantica, la un barbat inteligent si frumos (o adevarata utopie ),la un job coerent si care sa ma satisfaca.Am impresia ca vreau prea multe. Oare de aceea ma simt asa pierduta in viata asta care merge inainte ?....doar pentru mine s-au oprit ceasurile toate ? Ma uit in preajma…totul pare calm si senin.Numai eu nu imi gasesc locul si starea. Cautand o himera in necunoscut, o regasire a unor idealuri mult visate, simt ca ma pierd pe drum. Cu cat timpul trece in goana, fara sa reusim sa concretizam, fara sa realizam si sa ne implinim idealurile, cu atat ne este mai usor sa ne pierdem ideile, aspiratiile, visele . Nu realizam ce scurta e viata decat atunci cand ajungem la capatul ei, nu constientizam ca doar am gandit si visat, in loc sa fi trait . Visez la mansarde insorite, dar ma trezesc in intuneric . Visez la iubiri, dar am parte numai de dezamagiri . Visez…pentru ca visele sunt singurul lucru care nu mi se poate lua .