CAT SA FIE ??!

  Fusei azi la piata. Sa cumpar rosii si alte minuni din astea din gradini hranite cu chimicale si hormoni, mai rau ca un porc pus la ingrasat pentru Craciun. Ma plimb printre tarabe, cu o solemnitate demna de adoptat la vizita la Louvre. Ma uit la preturile afisate care ma fac sa cred ca sunt la magazinul de unde isi fac cumparaturile Bill Gates, Rockefeller si Columbeanu. Ma proptesc la o distinsa doamna care printre alte vegetale, vindea rosii. Imi anunt prezenta sonor zicand ca vreau rosii. Ma intreaba : ‘Cat sa fie ?’ . In traducere pentru cei care cumpara de la mall si nu cunosc vocabularul din zona piatetelor asta reprezinta cantitatea….adica cate kile vrei sa iei. De preferinta , vreo  doua trei minim, daca se poate sa iei tot hectaru. Ii raspund ca nu stiu ce cantitate vreau, ca vedem asta la cantar. Si ma apuc sa culeg rosiile cu entuziasm. Daca nu am avut gradina si latifundii, am ramas asa cu o nostalgie sa culeg si eu roadele pamantului cu propria manuta. Entuziasmul meu este intrecut de al individei, care avand mai mult antrenament la muncile astea incepe sa bage  rosii in punga, de parca faceam aprovizionare pentru un intreg judet calamitat. Ma otaresc nitel si ii zic ca vreau eu sa imi aleg, ca deah am asa o iubire pentru munca manuala si nu ma pot manifesta decat aici. Madam de colo : ‘Aici nu este pe alese !’ . Ii replic ca is banii mei si eu decid ce vreau sa cumpar cu ei. Ea uita ca nu se afla la sectia de politie la interogatoriu si se se jura  pe toti sfintii ca nu imi baga ea mana in portofel sa imi ia banii. Asa ca o anunt ca nu iau nimic si o las revoltata cu plasa in mana. M-am dus si am luat din alta parte de la o tanti draguta care m-a lasat sa culeg eu rosiile, si ardeii, si castravetii…si care au un gust mai bun pentru ca au fost alesi de mine pe baza profundelor sentimente de iubire la prima vedere (vegetalofilie). Ce nu inteleg eu este de ce acum cand este criza si lumea nu se inghesuie sa cumpere la preturi umflate cu pompa, unii refuza sa vanda, chiar daca se gaseste vreun doritor. Ba te mai trateaza de parca ti-ar face vreo favoare. Nu se uita  in jur sa vada ca mai sunt 30 de persoane care vand aceleasi lucruri si care ofera ceva mai mult decat un hai sictir.

DEDICATIE PENTRU CEI SAU CELE CARORA LE PLACE SA ZDRANGANE

  Nu stiu daca este un fenomen pe scara larga, desi sunt opt etaje …Eu zic ca este doar ghinion. Daca este al meu sau al intregului popor, asta nu ma face sa ma simt mai bine. Si are un fenomen ciclic, asemanator varcolacilor sau criminalilor in serie, dar nu ii gasesc nici o motivatie reala sau fictiva. In fiecare sambata la 10 jumate dimineata cu eroare de 10-15 minute suna cineva la usa. DA ! Recunosc ca o data a fost vina mea…facusem piscina in bucatarie.Dar cum nu e hobby-ul meu sa ma joc cu robinetele, ma indoiesc ca ma suna vecina de jos …eventual cu scop profilactic. E bine sa stii ca te mai cauta cineva.Dar ce te faci cand toti cei care stiu adresa ta se feresc sa sune la usa sau la telefon la ore matinale pentru a nu starni monstrul adormit ? Deci cine suna ? Inainte nu aveam interfon, asa ca era cale libera la toate personajele care se credeau ceas desteptator. Acum s-a pus interfon si tot nu am scapat de admiratori nedoriti. De obicei, nu ma obosesc sa ma uit pe vizor sa vad cine e individul. O singura data mi-a dat ghes curiozitatea sa ma benoclez. Ma tarasc alene la usa, de adormita ce eram nu nimeresc cu ochiul in lentila si ma holbam la lemnul usii mirandu-ma de ce este asa intuneric pe palier. Am un moment de inspiratie si ma reorientez. La usa…nimeni. Uit ca nu sunt in pat si am un moment de atipire, dupa care privesc in gol pe hol. Dupa cateva secunde apare un individ alene si trece de usa mea. Apoi, parca amintindu-si ceva, face doi pasi inapoi si imi tortureaza soneria. Se indreapta spre iesire, uitandu-se in urma si sperand sa deschid usa…Cine sunt obscurii astia matinali carora le place sunetul soneriei mele ? Eu deja am dezvoltat reflexe asemanatoare cu cainii lui Pavlov, singura diferenta fiind aceea ca in loc sa salivez, imi vine sa musc. Si nu e prea tarziu. Stiu ca nu o sa intarzie nici saptamana viitoare …

VISEZ

   Visez la o mansarda romantica, la un barbat inteligent si frumos (o adevarata utopie ),la un job coerent si care sa ma satisfaca.Am impresia ca vreau prea multe. Oare de aceea ma simt asa pierduta in viata asta care merge inainte ?....doar pentru mine s-au oprit ceasurile toate ? Ma uit in preajma…totul pare calm si senin.Numai eu nu imi gasesc locul si starea. Cautand o himera in necunoscut, o regasire a unor idealuri mult visate, simt ca ma pierd pe drum. Cu cat timpul trece in goana, fara sa reusim sa concretizam, fara sa realizam si sa ne implinim idealurile, cu atat ne este mai usor sa ne pierdem ideile, aspiratiile, visele . Nu realizam ce scurta e viata decat atunci cand ajungem la capatul ei, nu constientizam ca doar am gandit si visat, in loc sa fi trait . Visez la mansarde insorite, dar ma trezesc in intuneric . Visez la iubiri, dar am parte numai de dezamagiri . Visez…pentru ca visele sunt singurul lucru care nu mi se poate lua .