DE CE TRAIESC?

Astazi am fost intrebata de ce traiesc. In prima faza am fost tentata sa raspund ceva in sictir, de genul “d-aia”. Apoi m-am gandit ca   intrebarea are o anumita profunzime si ca merita un raspuns mai bun de atata. Acum ar trebui sa fac o insiruire de motive pentru care traiesc. Dar nu le pot gasi. Traiesc pentru ca m-am nascut, pentru ca mi s-a dat sansa la viata. Si pentru ca acestei  sanse merita sa i se dea atentie si respect. Traiesc pentru ca respir. Traiesc pentru ca gandesc, deci exist. Clisee ieftine… Mda.
     Recunosc. Nu stiu de ce traiesc. Stiu insa in schimb pentru ce traiesc. Poate intrebarea a fost pusa eronat „de ce?”. Traiesc pentru mine insami, pentru familia mea si pentru prietenii mei. Poate un sinucigas care renunta in ultimul moment la actul fatal ar putea raspunde mai corect si mai sincer  la intrebarea asta. Eu imi pot da doar cu presupusul.
    De ce traiesc? Pentru ca iubesc viata! Pentru ca desi are destule neajunsuri . am si momente in care ma simt implinita….Pentru ca sunt atatea lucruri pe care le-am facut si care mi-au adus bucurii….Pentru ca am cunoscut oameni si animalute care mi-au daruit sprijinul si afectiunea lor si m-au ajutat sa merg mai departe cand viata nu a fost lejera… Pentru ca sunt atatea lucruri si fapte care mi-au adus bucurii…Pentru ca sunt atatea lucruri pe care nu le-am facut, locuri pe care nu le-am vazut si oameni pe care inca nu ii cunosc…si vreau sa am timpul necesar pentru asta. Pentru ca atunci cand ai conditiile necesare, viata e frumoasa! Si nu in ultimul rand, deoarece instinctul de conservare primeaza.
       Voi de ce traiti?

IMI E DOR

Uneori in noapte , ma gandesc la tine. Amintirile rabufnesc in mine. Nu am avut nici multe, nici spectaculoase. Nu am intentionat sa ma atasez de tine. Dar am ajuns sa tin la tine… Cu toate defectele tale si cu tot ce uram mai tare la barbati. Tu ai decis sa pleci in alt oras. Cu o femeie cu care erai mai mult pentru avantajele carierei. Eu nu ti-am aratat niciodata ce simt. Nici nu mi-am dat seama ce simt pana nu ai plecat. Am stiut  mereu ca nu suntem potriviti. Dar aveam anumite puncte de intalnire in viata, asta pana cand ai plecat. Si am ramas cu un gol in suflet. Imi e dor de tine. De particica noastra comuna in care eram  noi doi, fara ascunzisuri. Sunt trista… am pierdut un prieten. Ca iubiti nu ar fi mers, stiu asta…caci te cunosc prea bine. Si ma cunosc si pe mine. Dar te iubesc ! Mi-e dor de tine ! De vremurile in care stateam de povesti la o votca  dubla, in care am ajuns sa te cunosc mai bine ca iubitele tale. De serile in care imi povesteai de cum le inselai, de cum le tradeai increderea… si eu ma miram cum ai reusit sa le pastrezi langa tine  si in acelasi timp te uram pentru felul tau de a fi…Cand ai plecat, am realizat ca mi-e dor de tine…si ca simt ceva mai profund decat pentru un  simplu prieten. Au trecut anii peste noi… Tu nu ai mai dat nici un semn de viata… Eu ma gandesc uneori la tine…Si sper sa iti fie bine acolo unde esti, cu oricine ai fi acum... Imi este suficient. Uneori ma gandesc cum ar fi fost daca…noi doi impreuna… Stiu ca nu ar fi mers…si nu ar merge nici acum. Dar tot imi e dor de tine si de momentele cu tine, atat de rare si de nesemnificative pentru mine…asta pana cand ai plecat si am realizat…ca imi lipsesti enorm…
 

IUBIRE DE MOTOR

Nu mai stiu cum a inceput. Cred ca atunci cand eram studenta si injuram neneii care isi turau motoarele la 12 noaptea, in timp ce eu incercam sa dorm. Un fel de iubire-ura… Sau poate atunci cand dupa ani, am avut ocazia sa calaresc si eu…Imi era frica sa nu ma pierd pe drum. Pe drum mi-am schimbat frica cu visarea… Si cu visarea am ramas. Cu ochii inchisi sau deschisi… Motorul inseamna responsabilitate… insa pentru cine sta in spate este doar visare… si libertate. Simti cum vantul iti sopteste , doar pentru tine secrete numai ale voastre…Nimic nu mai conteaza, toate grijile si problemele dispar pe moment. Ti se pare ca esti zeu si toata lumea e a ta. Simti ca undeva in lume contezi si tu. Alergi fara destinatie si zbori. Gusti din ambrozie. Si devii dependent. Si incepi sa iubesti. O iubire poate neimpartasita, dar care nu dispare. Care nu se supune nici unei reguli, care nu cedeaza … Ramane o melancolie si un dor, care nu se inlocuieste cu nimic. Un gol in suflet….O iubire ce nu se uita niciodata, care nu te-a tradat…si chiar daca iti e dor e undeva acolo…ascunsa intr-o parcare, asteptandu-te numai pe tine… Sa te invete sa zbori din nou… Si macar pentru o clipa din viata ta obscura sa te faca sa crezi ca esti liber cu adevarat. 

   

IUBIREA ADEVARATA

 Se canta despre ea…se scriu poezii si romane… Dar stim noi ce inseamna cu adevarat iubirea? Pentru majoritatea inseamna sa stai langa aceea persoana la bine si la rau ( similar contractului de casnicie ) sau sa ii respiri in ceafa acelei persoane pana o sufoci. Inseamna asta iubire adevarata? Dar daca aceea persoana la un moment dat isi gaseste pe altcineva? In acel moment aceea iubire se tranforma in ura si dispret. In acelasi timp majoritatea se agata de trecut si implora sa revina totul la asa zisul normal. Ce inseamna iubirea? Unde s-a dus ? Asa repede a fugit si s-a ascuns sub invelisul urii? Inseamna ca nu ai iubit cu adevarat. Pentru mine iubirea adevarata nu inseamna sa fii cu cineva pana cand moartea va va desparti, ci sa fii capabil(a) sa ii dai aceea libertate si sa te poti bucura sincer ca el e fericit cu alta. Poate ai sa te gandesti uneori ca ar fi mai fericit cu tine…dar sa poti sa te bucuri pentru el ca si-a gasit fericirea cu alta. Cati suntem capabili de iubire adevarata? Care consta nu in a fi fericit cu cineva, ci a te bucura cand el e fericit , chiar daca cu alta…

LEHAMITE

Mi-e lehamite…De tot…de viata mea care curge asemenea apei dintr-o balta. Aceeasi priveliste din orice punct ai privi. Aceeasi monotonie…Desi incerci sa musti din pamantul care te inconjoara, sa evadezi din spatiul inchis ce te inconjoara…te impotmolesti in noroiul pe care tot tu l-ai provocat. Incerci sa scapi din mocirla care cu fiecare zbatere te prinde mai puternic si te trage in adancuri. Mi-e lehamite de mine si de neputinta mea. Neputinta mea de a merge mai departe…Deschid geamul si visez ca zbor… ca am o viata a mea ce merita traita… Aerul rece ma loveste in piept si ma trezeste . Mormolocii nu pot zbura. Sunt condamnati sa traiasca in limitele baltii. Nu pot simti nici lehamitea zilelor de week-end. Prea mult timp pentru a gandi si a simti…dar nici o posibilitate de a trai… Respir si ma lupt. Nu voi ceda. NU vreau sa ma las prada unui oras rece si banal …unor oameni placizi si dezinteresati. Am sa lupt…pana la ultima picatura de sange. NU vreau sa ma abandonez vantului rece si zborului pana pe covorul de ciment presarat cu suvite rosii de sange… Mi-e lehamite de moarte…Sa mai astepte. Inainte sa zbor vreau sa invat sa merg. 

VALENTINE * S DAY

  Sarbatoare crestina celebrata de crestini…Cine nu este cuplat, acum este momentul sa cumpere sau sa inchirieze un iubitel sau iubitica de ocazie. Pentru ca mai mult decat sentimentele impartasite conteaza gura lumii. Si ciocolatele in forma de inimioara si ursuleti de plus… si trandafiri… si cine romantice…si sex nebun ( pe care de fapt speri sa il primesti ca recompensa pentru efortul depus de a da atentie partenerei ) . Bine ca este o panarama de sarbatoare careia i se face publicitate pe toate gardurile. Altfel ai uita si de asta, la fel cum uiti de ziua de nastere , 8 Martie, aniversarea casniciei…Spiritul de turma primeaza mereu. Cei care sarbatoresc aceasta zi ii condamna pe ceilalti anti –valentine pe motivul ca acei anti nu sunt indragostiti si sunt ofuscati de faptul ca altii se iubesc si isi celebreaza amorul pueril si efemer. Apai daca va iubiti asa mult, de ce asteptati o data anume pe an pentru a va aminti de asta?

AS VREA SA....

Sa ma urc pe un motor si sa plec departe, in zari…. Sa ma simt libera…Sa simt ca zbor si ca evadez din mormantul cotidianului…Sa pot sa fiu eu insami si sa simt ca ma pot recunoaste prin fapte si ganduri… Sa ma pot recunoaste in oglinda, sa pot sa imi fiu prietena mie insami…Sa am o alta sansa sa fac totul inca o data…Sa privesc cerul innorat si sa ma pot bucura… Gustul cafelei de dimineata si adierea vantului…Apusul soarelui de dupa dealuri…As vrea sa am o alta sansa…o alta viata… Sa fiu altcineva si totusi eu… Sa ma pot bucura de aerul inspirat prin plamani tabagici…Sa pot cuprinde toata lumea intr-o palma…Sa pot zambi spontan… Sa rad de stropii de ploaie si sa pot merge mai departe… As vrea sa nu ma fi nascut niciodata.