sâmbătă, 13 februarie 2010

LEHAMITE

Mi-e lehamite…De tot…de viata mea care curge asemenea apei dintr-o balta. Aceeasi priveliste din orice punct ai privi. Aceeasi monotonie…Desi incerci sa musti din pamantul care te inconjoara, sa evadezi din spatiul inchis ce te inconjoara…te impotmolesti in noroiul pe care tot tu l-ai provocat. Incerci sa scapi din mocirla care cu fiecare zbatere te prinde mai puternic si te trage in adancuri. Mi-e lehamite de mine si de neputinta mea. Neputinta mea de a merge mai departe…Deschid geamul si visez ca zbor… ca am o viata a mea ce merita traita… Aerul rece ma loveste in piept si ma trezeste . Mormolocii nu pot zbura. Sunt condamnati sa traiasca in limitele baltii. Nu pot simti nici lehamitea zilelor de week-end. Prea mult timp pentru a gandi si a simti…dar nici o posibilitate de a trai… Respir si ma lupt. Nu voi ceda. NU vreau sa ma las prada unui oras rece si banal …unor oameni placizi si dezinteresati. Am sa lupt…pana la ultima picatura de sange. NU vreau sa ma abandonez vantului rece si zborului pana pe covorul de ciment presarat cu suvite rosii de sange… Mi-e lehamite de moarte…Sa mai astepte. Inainte sa zbor vreau sa invat sa merg. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu