TREZIREA LA REALITATE

 Uneori cand simtim ca ajungem intr-un punct terminus, incercam sa gasim un sprijin , un motiv pentru care sa mergem mai departe si sa reusim sa supravietuim. Daca prezentul sau viitorul apropiat nu ne ofera asta, ne intoarcem cu gandul in trecut si cautam acolo alinarea…vedem ce frumos a fost atunci …sau cel putin asa ni se pare, caci trecutul si-a asternut colbul si vedem distorsionat in ceata numai momentele frumoase.Care au existat intr-adevar, dar nu a reprezentat totul. Traim in trecut pentru ca ni se pare ca prezentul nu ne poate oferi nimic. Pentru ca nu ne-am putut adapta la ziua de azi, ne intoarcem mereu undeva…unde am crezut ca ne-a fost bine candva.Dar e doar o iluzie, o minciuna in care ne simtim confortabil pentru ca cei care ne-ar putea sa ne contrazica sunt departe…Si nu sunt departe doar in sens de kilometraj , ci si departe de sufletul tau…tu care i-ai tinut aproape de tine, le-ai acordat incredere si prietenie. Ei nu mai sunt demult ce au fost candva…sau poate nu au fost niciodata. Dar vine o zi cand ti se ia valul de pe ochi si realizezi adevarul.Te dezgolesti de minciuna propriei tale minti, care a incercat doar sa te protejeze de viata adevarata…Care este o jungla si tu un animal solitar , ce se ascunde in liane dese, incercand sa scape de realitatea cruda, care dormiteaza la umbra constiintei. Trezirea la realitate e brusca si dura, ca dupa o mahmureala crancena in care sorbi din ceasca de cafea…Si tot ca mahmureala este si faptul ca nu te surprinde …Te-ai imbatat prea mult band din cupa cu venin a trecutului. Stiai ca va urma acest moment,doar ca il amanai …Speranta moare ultima. Cand moare speranta ce se intampla?Moare si sufletul acelui om? Sau se intareste in solitudinea sa si merge mai departe? Azi a avut loc o ruptura de trecut. Un avort in care au disparut acele persoane care in mintea mea obosita ma tineau legate cu un cordon ombilical. Am iesit din pantecele caldut al incostientei de sine si m-am trezit aruncata in realitatea rece. Toti ne nastem singuri si murim singuri. Conteaza cum traim in acest interval. Dar viata merge mai departe si supravietuim- singuri sau nu…Mergem pe strada si vedem o multime de oameni, dar oare cati din acesti oameni sunt umani? Cati sunt in stare sa primeasca si sa ofere la fel?