AS VREA SA....

Sa ma urc pe un motor si sa plec departe, in zari…. Sa ma simt libera…Sa simt ca zbor si ca evadez din mormantul cotidianului…Sa pot sa fiu eu insami si sa simt ca ma pot recunoaste prin fapte si ganduri… Sa ma pot recunoaste in oglinda, sa pot sa imi fiu prietena mie insami…Sa am o alta sansa sa fac totul inca o data…Sa privesc cerul innorat si sa ma pot bucura… Gustul cafelei de dimineata si adierea vantului…Apusul soarelui de dupa dealuri…As vrea sa am o alta sansa…o alta viata… Sa fiu altcineva si totusi eu… Sa ma pot bucura de aerul inspirat prin plamani tabagici…Sa pot cuprinde toata lumea intr-o palma…Sa pot zambi spontan… Sa rad de stropii de ploaie si sa pot merge mai departe… As vrea sa nu ma fi nascut niciodata.

MELANCOLIE

Viata e o curva. Ne arunca dintr-un loc in altul, fara sa ii pese de sentimentele si vointa noastra. Ne amagim cu prezentul si mergem mai departe. Si visam ca vom avea o viata la fel ca atunci candva… Speram ca putem sa o luam de la inceput si sa ajungem in trecut. O melodie ne arunca in fata un sfert de viata… Cata putere poate sa aiba o melodie incat sa cuprinda atatea amintiri? Si te apuca melancolia…si un dor imens. De tine insati si de ceilalti care au facut parte din tine si viata ta…Te privesti in oglinda... si vezi ridurile…si toata viata ta…si amintirile tale…si regretele tale…Cum ar fi fost daca? Visam in continuare…ramanem prizonieri ai trecutului…Melancolia te poate rapune mai usor decat orice…o privire in trecut si o lucire de lama in ochii tai …o melodie care a ramas nemuritoare in mintea ta…Tinerete fara uitare…E trist cand oameni tineri isi amintesc de trecut de parca ar fi trecut un secol de atunci. Viata merge mai departe…dar de ce nu mai poate fi ca atunci? Cand stiam sa zambim sinceri si puteam sa ne bucuram de simplul fapt ca traim?

COPY-PASTE

Sunt un singuratic. Asa ca nu ma astept sa primesc multe mesaje de sarbatori. Cand aud taraitul telefonului, semn ca am primit SMS, ma simt ca un copil xare isi vede cadoul sub brad in dimineata de Craciun. Se grabeste sa il deschida. Rupe ambalajul si scotoceste inauntru, asteptand sa gaseasca ceva de mult dorit. Si apoi stupoare si dezamagire. Aceeasi masinuta sau papusa, la fel ca anii trecuti. Asa sunt si mesajele de sarbatori. Foarte inventive si poetice. Dar in acelasi timp, reci si formale. Parca sunt contracte de afaceri. Nu au suflet., nici personalitate. Sunt cuvinte frumoase care suna bine, dar nu au nici un ecou. Nu transmit nici un sentiment. La fel ca intr-un act oficial, expedintorii se semneaza, de preferinta cu nume si prenume. Presupunand ca nu e vorba de un necunoscut care a facut rost de numele tau de telefon, ceilalti de ce se mai semneaza? Doar exista in agenda de telefon…
  Curand telefoanele vor deveni si mai performante, astfel incat vor semna cu nume si prenume in locul nostru, vor prezenta CNP-ul, amprenta si codul genetic. Sa nu existe dubii asupra destinatarului. Tinand cont ca toate SMS-urile sunt la indigo, o penurie de vorbe rasuflate…probabil ca amprentele si metodele biometrice vor fi singura solutie sa idetificam mesagerul.
  O cunostinta mi-a trimis un SMS atat de lung incat l-am primit fractionat in 3 parti. A delirat poetic si alcoolic despre toate bunele si relele din lume, despre caldura din case si sa nu las usa deschisa (e criza deah) (dar macar geamul pot deschide sa aerisesc din cand in cand?). Si dupa juma de roman siropos si neinspirat, s-a semnat cu nume si prenume. O fi presupus ca nu imi functioneaza agenda… In alta ordine de idei, in locul unui SMS kilometric si probabil trimis la toti din memoria telefonului, nu ar fi fost mai simplu si mai sincer sa scrie doua randuri din suflet adresate doar persoanei in cauza? Acelasi mesaj xeroxat si trimis la 100 persoane…este economie de timp. Dar pentru cei dragi nu merita macar putin efort?

SPATIUL VIRTUAL

Traim intr-o epoca informatizata. Nu ca ar fi ceva rau in asta…Are utilitatile ei. Dar pe masura ce avem tot mai multi acces la calculatoare uitam sa fim oameni. Multi au ajuns sa traiasca intr-o lume virtuala in care messul, diverse chaturi si telefonul au inlocuit comonicarea fata in fata. De ce sa iesi din casa si sa te eliberezi de protectia oferita de un ecran si cabluri optice ? Sunt multi oameni care se plang ca sunt singuri si isi cauta prieteni si iubiti virtuali si apoi tot ei se plang ca nu gasesc ceea ce cauta. Sunt ei siguri ca in spatiul virtual se gaseste afectiune si intelegere reala? Nu poti baga mana in foc pentru cei de langa tine, insa acorzi incredere totala unui strain ascuns sub un id si din spatele unui monitor ? Comoditate sau lipsa de timp liber….astea sunt scuzele cele mai frecvente. Dar o prietenie sau relatie nu e niciodata comoda cu adevarat si necesita timp . Cum spera unii sau unele sa aiba o relatie daca nu ii acorda grija si timp? Traim intr-un spatiu virtual in care consideram ca prietenia sau iubirea se gasesc on-line , la fel ca o pereche de pantofi sau o carte cumparata de pe un site. Uitam sa mai purtam o discutie. Ne exprimam monosilabic si folosind figurine idioate…Am uitat sa privim oamenii in ochi si sa interactionam social. Ne inchipuim ca daca avem 1000 conturi pe diverse site-uri numite retele de socializare si daca avem o lista de asa zisi prieteni virtuali suntem sociabili si iubiti. Cu toate astea tot noi ne plangem ca nu gasim iubiri sau prieteni . Avem pretentia ca spatiul virtual sa ne ofere sentimente, dar nu realizam adevarul. Am ajuns robotizati si prin urmare ….sa ne comportam ca atare. Robotii nu rad si nu plang niciodata…

A FI DIFERIT

  Toti suntem diferiti. Pana si ADN-ul nostru ne demosntreaza asta. Insa sunt anumite asemanari care ne fac sa ne adunam unii in jurul altora, facind un grup compact. Se cheama gasca, cerc de prieteni, grup de cunostinte. Se numeste adaptare sau integrare in viata sociala. Dar ce te faci cu cei pe langa? Sunt unii care nu se remarca prin ceva diferit…Au doua maini, doua picioare, un creier, o slujba. Daca stai sa observi atent vezi ca si oamenii strazii umbla in grup. Cauta in gunoaie impreuna si impart ce gasesc. Si homosexualii sau lesbienele au paradele lor, prietenii lor gay sau hetero. Drogatii se imbie unii pe altii cu diverse prafuri. Probabi si pedofilii sau zoofilii au cluburile lor in care isi impartasesc pasiunile comune si isi fac prieteni. Atunci de ce alti oameni care sunt mult mai normali decat extremele sunt priviti ca si ciudati, ignorati si impinsi la margine? Chiar daca au acelasi mod de a bea cafeaua, de a manca cu lingura si furculita, de a se adapta la rigorile sociale , au joburi normale si au aceleasi mod de distractie ca marea majoritate…ei sunt undeva la limita…a realitatii… a socialului… Desi poate sunt mai sociabili ca altii,  mai inteligenti si mai simpatici. Insa nimeni nu le da nici o sansa…Pentru ca au ceva diferit, dar nici ei nu stiu ce…

TREZIREA LA REALITATE

 Uneori cand simtim ca ajungem intr-un punct terminus, incercam sa gasim un sprijin , un motiv pentru care sa mergem mai departe si sa reusim sa supravietuim. Daca prezentul sau viitorul apropiat nu ne ofera asta, ne intoarcem cu gandul in trecut si cautam acolo alinarea…vedem ce frumos a fost atunci …sau cel putin asa ni se pare, caci trecutul si-a asternut colbul si vedem distorsionat in ceata numai momentele frumoase.Care au existat intr-adevar, dar nu a reprezentat totul. Traim in trecut pentru ca ni se pare ca prezentul nu ne poate oferi nimic. Pentru ca nu ne-am putut adapta la ziua de azi, ne intoarcem mereu undeva…unde am crezut ca ne-a fost bine candva.Dar e doar o iluzie, o minciuna in care ne simtim confortabil pentru ca cei care ne-ar putea sa ne contrazica sunt departe…Si nu sunt departe doar in sens de kilometraj , ci si departe de sufletul tau…tu care i-ai tinut aproape de tine, le-ai acordat incredere si prietenie. Ei nu mai sunt demult ce au fost candva…sau poate nu au fost niciodata. Dar vine o zi cand ti se ia valul de pe ochi si realizezi adevarul.Te dezgolesti de minciuna propriei tale minti, care a incercat doar sa te protejeze de viata adevarata…Care este o jungla si tu un animal solitar , ce se ascunde in liane dese, incercand sa scape de realitatea cruda, care dormiteaza la umbra constiintei. Trezirea la realitate e brusca si dura, ca dupa o mahmureala crancena in care sorbi din ceasca de cafea…Si tot ca mahmureala este si faptul ca nu te surprinde …Te-ai imbatat prea mult band din cupa cu venin a trecutului. Stiai ca va urma acest moment,doar ca il amanai …Speranta moare ultima. Cand moare speranta ce se intampla?Moare si sufletul acelui om? Sau se intareste in solitudinea sa si merge mai departe? Azi a avut loc o ruptura de trecut. Un avort in care au disparut acele persoane care in mintea mea obosita ma tineau legate cu un cordon ombilical. Am iesit din pantecele caldut al incostientei de sine si m-am trezit aruncata in realitatea rece. Toti ne nastem singuri si murim singuri. Conteaza cum traim in acest interval. Dar viata merge mai departe si supravietuim- singuri sau nu…Mergem pe strada si vedem o multime de oameni, dar oare cati din acesti oameni sunt umani? Cati sunt in stare sa primeasca si sa ofere la fel?

CAT SA FIE ??!

  Fusei azi la piata. Sa cumpar rosii si alte minuni din astea din gradini hranite cu chimicale si hormoni, mai rau ca un porc pus la ingrasat pentru Craciun. Ma plimb printre tarabe, cu o solemnitate demna de adoptat la vizita la Louvre. Ma uit la preturile afisate care ma fac sa cred ca sunt la magazinul de unde isi fac cumparaturile Bill Gates, Rockefeller si Columbeanu. Ma proptesc la o distinsa doamna care printre alte vegetale, vindea rosii. Imi anunt prezenta sonor zicand ca vreau rosii. Ma intreaba : ‘Cat sa fie ?’ . In traducere pentru cei care cumpara de la mall si nu cunosc vocabularul din zona piatetelor asta reprezinta cantitatea….adica cate kile vrei sa iei. De preferinta , vreo  doua trei minim, daca se poate sa iei tot hectaru. Ii raspund ca nu stiu ce cantitate vreau, ca vedem asta la cantar. Si ma apuc sa culeg rosiile cu entuziasm. Daca nu am avut gradina si latifundii, am ramas asa cu o nostalgie sa culeg si eu roadele pamantului cu propria manuta. Entuziasmul meu este intrecut de al individei, care avand mai mult antrenament la muncile astea incepe sa bage  rosii in punga, de parca faceam aprovizionare pentru un intreg judet calamitat. Ma otaresc nitel si ii zic ca vreau eu sa imi aleg, ca deah am asa o iubire pentru munca manuala si nu ma pot manifesta decat aici. Madam de colo : ‘Aici nu este pe alese !’ . Ii replic ca is banii mei si eu decid ce vreau sa cumpar cu ei. Ea uita ca nu se afla la sectia de politie la interogatoriu si se se jura  pe toti sfintii ca nu imi baga ea mana in portofel sa imi ia banii. Asa ca o anunt ca nu iau nimic si o las revoltata cu plasa in mana. M-am dus si am luat din alta parte de la o tanti draguta care m-a lasat sa culeg eu rosiile, si ardeii, si castravetii…si care au un gust mai bun pentru ca au fost alesi de mine pe baza profundelor sentimente de iubire la prima vedere (vegetalofilie). Ce nu inteleg eu este de ce acum cand este criza si lumea nu se inghesuie sa cumpere la preturi umflate cu pompa, unii refuza sa vanda, chiar daca se gaseste vreun doritor. Ba te mai trateaza de parca ti-ar face vreo favoare. Nu se uita  in jur sa vada ca mai sunt 30 de persoane care vand aceleasi lucruri si care ofera ceva mai mult decat un hai sictir.